INSTRUIREA MEDICALĂ PRIN SIMULARE
Medicina este ştiinţa care are ca obiect de studiu – corpul uman, fie sănătos, fie bolnav, avînd ca scop păstrarea sănătăţii sau restabilirea acesteia după putinţă, în cazuri cînd este compromisă („Canonul ştiinţei medicale”, Abu Ali Ibn Sina). Sub acest aspect, medicina clasică impune anumite condiţii pentru cei care activează în domeniu, una din principalele fiind – ajută dar nu dăuna („Jurămîntul medicului”).
Odată cu dezvoltarea umanităţii şi progresul tehnico-ştiinţific apar şi noi cerinţele în faţa medicinii contemporane. Sub standardele „siguranţa pacientului” şi „calitatea actului medical” apar metode moderne de diagnostic şi tratament, ceea ce impune pe medicul de azi să-şi actualizeze şi să-şi perfecţioneze permanent cunoştinţele. Progrese mari au avut loc şi la capitolul instruirii medicale. Majoritatea instituţiilor de pregătire a cadrelor medicale răspund activ provocărilor contemporanității prin reforme curriculare, prin implementarea metodelor moderne de predare-învăţare cu utilizarea echipamentului didactic performant.
Metoda simulării este cunoscută de mult timp, dar într-o formă arhaică, puţin recunoscută de lumea academică. Unul din primele proiecte de succes a fost instruirea prin simulare a pilotării aeronavei „Antuanette”, în anul 1909, în Franţa. Acest eveniment a demonstrat posibilitatea instruirii eficiente şi fără riscuri atît pentru subiect cît şi pentru obiect de studii. Ulterior metoda simulării a fost implementată în majoritatea domeniilor de activitate. În medicină, unul din cei mai importanţi paşi au fost efectuaţi la sfîrşitul mileniului trecut. În anul 1962 a fost creat primul simulator al pacientului cardio-pulmonar – Harvey, care şi în zilele de astăzi este un simbol al succesului pentru Centrul Gordon de Cercetare în Educaţia Medicală, Miami (Florida, SUA).
Studiile recente demonstrează eficacitate net superioară a training-ului prin simulare faţă de instruirea clasică:
- Cursanţii instruiţi pe simulatoare virtuale de endoscopie, aveau succes de examinare reuşită a întregului colon, de 52% (în comparaţie cu grupul de control - 19%), necesitînd mai puţin timp şi cu disconfort net inferior pentru pacient;
Ahlberg G., Endoscopy, 2005
- Training-ul de simulare virtuală în laparoscopie la rezidenţi, a favorizat micşorarea erorilor în timpul executării primelor 10 operaţii de colecistectomie şi scurtarea duratei intervenţiei cu 58%;
Ahlberg G., Am. J. Surg., 2007
- Tinerii specialişti, instruiţi pe simulatoare de fidelitate înaltă, au obţinut rezultate mai bune (60, în raport cu 44), decît cei instruiţi pe manechine, realizînd succese mai mari şi la capitolul viteza de primire a deciziei şi corectitudinea acesteia;
Rodgers DL, 2009
- Specialiştii ginecologi, care au beneficiat de cursuri în domeniul laparoscopiei virtuale, efectuează o intervenţie de salpingectomie de două ori mai rapid (12 min. în comparaţie cu 24 min.) decît cei din grupul de control, cu grad mediu de calificare (20-50 laparoscopii);
Larsen C. R., BMJ, 2009
- La testarea finală de evaluare a cunoştinţelor, au reuşit 87% din anesteziologi instruiţi prin metoda simulării şi doar 33% din specialiştii pregătiţi în condiţii obişnuite de muncă – sală de operaţii;
Hallikainen J. 2009
În anul 1999, în SUA, în urma unui studiu al Institutului de Medicină, a fost publicat raportul “To err is human” – „A greși este uman”. Concluzia uluitoare a acestei cercetări este că în SUA anual decedează de la 40 la 90 mii de pacienți internați în spitale, din cauza erorilor medicale prevenibile, moment ce impune necesitatea de îmbunătățire a gradului de pregătire a specialiștilor medicali. (http://en.wikipedia.org/wiki/To_Err_is_Human).
Unul din cei mai notorii reprezentanţi ai şcolii de simulare medicală este David M. Gaba, Profesor în Anesteziologie al Şcolii Medicale din Stanford, care a demonstrat eficienţa înaltă şi avantajele metodelor moderne de învăţare. Preocupările principale ale specialistului sunt: influența oboselii asupra performanţelor medicului, siguranţa pacientului şi dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă ca momente-cheie a succesului în situaţii critice. David M. Gaba este considerat unul din fondatorii de bază ai conceptului de organizare şi funcționare a unui centru de simulare.
În anul 2000 a fost formulat conceptul de simulare medicală, devenind un standard în instruirea medicală pentru majoritatea statelor americane şi europene. La momentul actual există deja peste 300 de centre de simulare la nivel mondial, din ele mai puţin de o sută sunt complexe, ce acoperă întreg spectru de instruiri (http://www.bmsc.co.uk/sim_database/centres_europe.htm). Cele mai multe sunt concentrate pe teritoriul SUA, cca. 30, fiind lidere la acest capitol şi sunt urmate de Canada, Japonia şi Marea Britanie. Comisia Unită pentru Acreditarea Instituțiilor de Sănătate SUA (JCAHO) recomandă ca instruirea continuă a personalului medical să se facă cu utilizarea tehnicilor de simulare, ca fiind cele mai eficiente.
În prezent în SUA, Marea Britanie, Irlanda, Austria, Israel, Federația Rusă, Polonia, Franța, Norvegia, Spania instruirea prin simulare este obligatorie în cadrul învățământului universitar, postuniversitar și educația medicală continuă. În țările sus menționate examenul de licență și acreditare a medicilor specialiști se face obligator prin testarea deprinderilor practice în cadrul ședințelor de simulare.
Prin crearea Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală în Republica Moldova, USMF „Nicolae Testemiţanu” urmează să devină una dintre primele instituţii de învăţământ medical superior din regiunea Europei de Est care va utiliza în programul său curricular metodologia modernă, în majoritatea domeniilor de instruire medicală, ca componentă indispensabilă şi obligatorie.
